RSS

If you don’t like where you are, then change it. You are not a tree.

2_things-_if_it-25104Pe la final de an 2014, ziceam foarte optimista ca toate-s la locu’ lor si numai vreun pui de Katrina poate sa strice ordinea perfecta a lucrurilor din viata mea. Eram convinsa ca 2015 e “the year”, stiam exact cum va incepe ziua, unde mi-o voi petrece si cu cine se va termina.Imi placea atat de mult rutina, incat, pentru o vreme am avut senzatia ca am baut ceva potiune magica si de la 23 am facut brusc saltu’ la 30+. Si poate ramaneam blocata asa, daca tovarasa Soarta nu se gandea sa se joace cu astrele ca si cu niste zaruri si sa dea cu ele ca nebuna pana s-au amestecat iar toate in lumea mea de n-am mai inteles nimic.  Si m-am trezit din nou pe teren (aproape) necunoscut. Si m-am speriat. Si am plans. Si am cautat rezolvari. Dar le voiam urgente. Voiam iar repede, repede ordine in viata mea. Cu imbunatatiri daca se poate, daca tot s-a invatat omu’ cu binele. Pana am pus picioru’ in prag si am decis ca asa nu se mai poate. Pentru orice element din viata mea care s-a deplasat de la locul din sufletul meu unde-l asezasem cu atata grija, exista sigur ceva mai bun. Pentru fiecare om care a fost alaturi de mine un car de ani si acu nu-si face timp de-o cafea, exista alti trei care de o vreme scurta incoace au timp mereu, indiferent de ora si de motiv. Pentru fiecare vorba urata aruncata intr-o seara, exista alte zece amintiri minunate de care sa rad a doua zi. Pentru fiecare zi de ger, exista o vara intreaga de soare.  Pentru fiecare sfarsit trist, exista probabil vreo cinci inceputuri frumoase.

Incepe sa sune a text motivational, asa-i?  Nu e ca si cum miraculos am avut o revelatie, dupa ce m-a traznit in drum spre casa. In 560030_10151739676065884_962127726_nmine inca se mixeaza lucrurile mai rau ca intr-un cocktail cu mai multe ingrediente decat un Long Island.  Dar ridic privirea, ma uit in jurul meu si vad ca nu sunt singura in situatia asta.

Stii cum e? Un fel de stii ca vrei si nu vrei, poti si nu mai poti, iubesti si urasti, e gata si totusi nu poti renunta? Stii cum e? Nu stii? Inseamna ca inca n-ai ajuns in punctu’ ala special din viata. Nimic nu e frumos cand e cert. Niciodata, nimic pe ce ai putut paria nu ti-a adus aceeasi  fericire pe care ti-o aduce un pasaj din viata ta scris in nestire. Sa scrii un an juma’ si cand esti cu mana pe tastatura sa nu fii sigur pe urmatoru’ rand. Nimic nu e frumos daca nu exista minimu’ ala de surpriza. NIMIC! Si simti ca te-ai saturat de surpriza? Cauta alta. Surprize sunt la orice colt. A, nu iti poti urma singura sfaturile? That’s why friends are for.  Si simti ca nu mai poti? Pai, puiule, daca simti ca nu mai poti, inseamna ca fix de asta ai nevoie: de ceva neprevazut, neasteptat.  De minunea aia care-ti va lumina viata, care nu te va mai face sa te trezesti diminetile cu gandurile din ce in ce mai inchise la culoare si care te va face mereu sa te intrebi  cum poate fi mai bine de atat? De aia ai tu nevoie,de aia am eu nevoie, de aia are nevoie oricine … We need some magic in our lifes. Cam asta e. M-am pierdut pe drum aproape doi ani. M-am ratacit si am uitat cat de mult imi place neprevazutul. M-am relaxat in obisnuinita si am refuzat sa mai risc. Si stii ceva? Viata mea nu a devenit mai buna. Inca tanjesc dupa serile alea de acu’ vreo doi ani, cand imi luam fetele de manuta si ieseam in oras si nu aveam idée ce o sa se intample nici macar peste zece minute.  Acum mi-am gasit iar fetele. La fel de minunate si speciale. Si indifferent de ce ar fi fost inainte sunt convinsa de un lucru: Nimeni, nimic nu o sa faca sa fie bine pana nu o sa fim noi convinse ca e destul de bine pentru noi.

Daca am invatat un lucru in 2014, e acela ca, intotdeauna, calitatea e mult mai importanta ca si cantitatea. Chiar si cand vine vorba deputting yourself first oameni.  Mai ales cand vine vorba de oameni. Nu conteaza timpul pe care l-ai petrecut alaturi de cineva, indifferent de rol/ipostaza. Cand e sa nu mai functioneze nimic, la fel de rapid se duc lucrurile in jos si dupa doua luni si dupa opt ani. La fel de usor  iti zice si badea Gheorghe pe care l-ai cunoscut acu’ vreo trei luni ca nu poate veni la o cafea de dimineata ca trebuie sa dea de mancare la vaci, cum iti zice si un om ce-I langa tine de mai zece ani ca nu iese ca I prea somn sa vina sa te asculte pe tine cand ai nevoie.  La fel de usor pleaca de langa tine si unu’ ce abia l-ai cunoscut in seara aia, si unu’ pe care-l tii de manuta seara de seara de vreo cativa ani.  Da’ tie nu trebuie sa-ti pese. Ca ai mai trecut prin asta si ai vazut ca s-a rezolvat. La fel si cei din jurul tau.

Daca inca nimic nu dureaza, inseamna ca nu e lucrul potrivit pentru tine.  Daca toate se amesteca inca intr-un shaker imaginar, lasa-le sa se amestece, cine stie ce se inventeaza nou acolo? Daca nu-ti place unde esti, pleaca. Daca simti ca nu-I destul de bine, baga-ti picioru’ si schimba. Nu stii ce sa schimbi? Cum nu? Tot, absolut tot ce nu te face sa zambesti si poate fi schimbat. Atatea variante noi sa incerci, pana te trezesti direct cu zambetul pe buze si adormi la fel. Eu asta am de gand sa fac. Asta voi face. Daca nu acum, atunci cand? Si, mai devreme sau mai tarziu, imi va iesi perfect. Until then, I miss you, but I’m sure I can do better. With love, me.

Advertisements
 
Leave a comment

Posted by on January 13, 2015 in Uncategorized

 

Un party in loc public nu-i pentru toata lumea

  1. Daca esti dobitoc si injuri/ameninti/arunci cu bere pe barman/ospatar/oricine din staff/clienti, stai acasa.
    2. Daca esti atat de deshidratat si grabit, incat te apuci sa urli dupa omu’ din bar “ba p**a, da-mi si mie o bere”, in timp ce omu’ serveste pe altcineva, ia-ti o plasticata si bea-o acasa.
    3. Daca vezi ca oamenii vor sa treaca cu o mie de pahare/ lazi pline de bere (tot ca sa-ti curete tie masa si sa-ti asigure de baut), da’ tu stai ca tampitu’ de parca esti lipit cu Picatura, stai acasa.
    4. Daca dupa ce ai luat la bord iti pierzi orice urma de civilizatie si versi, lovesti, faci scandal si te dai la tot ce respira, stai acasa. A, special pentru aseara, si ce nu respira. Baiatu’ brunet inalt, chestia aia cu care dansai era un trunchi de manechin, not your soulmate. Nu ne jucam cu decoru’, da?
    5. Nu exista “o bere” sau “un suc”. Au nume si sortimente. Specifica-le, barmanii nu ghicesc in glob de cristal. Daca nu esti in stare de asta, stai acasa.
    6. Daca confuzi angajatii cu sclavii tai, stai acasa. Nici ma-ta nu ti-e sclava ca-ti pune mancarea pe masa. Daca nu pricepi ca oamenii care iti pun alcoolu’ in fata pot la fel de bine sa-ti dea si-un sut in fund si sa te scoata afara daca-i cazu’, stai acasa. Orice bar dispune de fuckin’ scrumiere! Daca nu esti in stare sa nimeresti scrumiera si umpli toata masa de scrum si zahar, stai acasa. Sau lasa-te de fumat, cel putin. Si nu mai fa confetti din plicurile de zahar, ca nu ii sarbatoare in fiecare zi.
    8. Minim 75% din persoanele care ocupa o masa trebuie sa consume. Daca stai si ocupi o masa timp de doua ore, 4 oameni si beti o cafea (una la toti 4), mergeti acasa. Ca au altii care consuma nevoie de masa aia, care stau in picioare ca n-au loc.
    9. Daca esti mitocan libidinos si prost crescut, 3 shoturi de Jack nu o sa te faca brusc Fat-Frumos, asa ca, te rog eu frumos, stai acasa!
 
Leave a comment

Posted by on November 10, 2014 in Uncategorized

 

23. This year my b-day doesn’t make me smile.

23, da? S-au dus 23 ani din viata mea. Degeaba. 15 i-am petrecut prin scoli, fiind buna la ceea ce faceam, fiind mandra de mine la fiecare sfarsit de an (sau de ziua mea, tot pe-acolo), mandra ca am reusit ceva. Da’ s-a terminat cu scoala. Si acum nu mai sunt buna la ce fac. Ca nu mai fac nimic. Nu stiu daca eu sunt defecta sau societatea. Ca stau de-un an degeaba acasa. Si gatesc, si fac curat, si ma mai duc din cand in cand la tara sa ajut si-acolo. Sa fii casnica la 23 ani, now that’s the romanian dream.  Si nici macar nu sunt singura sau nu sunt in cea mai rea situatie…

In 3 zile e ziua mea. Banuiesc ca cine ma cunoaste de cel putin un an stie cat ma agit 44aca01d34889ddca142e16a77760936de obicei si cat incerc sa fac sa fie totu’ bine si sa fie ceva special. Acu’ vreo saptamana stateam in Art si faceam lista de invitati, plina de oameni superbi care mi-s dragi de nu mai pot si care mi-au facut serile mai frumoase. Mai  ales in ultimu’ an. Prea putini cei care sunt pe lista aia si au fost langa mine de 5+ ani. Si iar mi-am dat seama ca nu-s mandra de mine. Nu-s mandra de mine ca nu am tinut langa mine oamenii, ca m-am atasat prea repede de oricine a intrat in viata mea si cu care m-am distrat o vara, ca am schimbat gastile, ca am incercat mereu sa fac sa fie bine, sa fie distractie, da’ pana la urma, la calculu’ final nu prea s-a ales nimic. Nu vreau sa fiu inteleasa gresit, cei mai buni prieteni au ramas cei mai buni prieteni, nimic nu s-a schimbat  in sufletu, dar fiecare are grijile si problemele lui, prea asemanatoare cu ale mele si ne vedem atat de rar, incat ar fi de-a dreptu’ ciudat sa-I sun “Hai in Alba, chiar daca nu cunosti decat 10% din oameni si nu am unde sa te cazez. Rupe-te de la ale tale si hai pana aici, ca-I ziua mea si-I musai.”. Ca tot suntem la capitolu’ asta, sa o zic si pe-aia pozitiva: sunt mandra de mine ca am avut norocul sa cunosc niste oameni minunati, pe care-i duce capu’, cu care te poti distra, cu care poti vorbi orice de la “barfe” pana la discutii super filosofice, care au principiile lor la care nu renunta dupa cum bate vantu’, care au avut fiecare un pic de influenta asupra mea in ultima perioada si care par in viata mea de mult mai multa vreme decat sunt. Pentru asta sunt mandra.

Am 23 de ani si nu am cu ce sa-mi  ajut familia, decat cu ceea ce faceam si pana acum. Altii la 23 au casa lor si le cumpara si parintilor casa si nu ii lasa sa se omoare incet la serviciu. Ii trimit in vacante, prin strainatate, sa se relaxeze, sa ii recompenseze pentru tot ce au facut pentru ei. Da’ eu cum as putea face treaba asta? Ca si daca reusesc sa ma angajez, cu un pic mai mult de 6 milioane, cat raman in mana la minimu’ pe economie pe care ti-l ofera 90% din angajatori, n-ai cu ce. Si atunci cum sa fiu mandra de mine cand nu pot face nimic pentru familia mea?  Cand nu pot face nimic nici macar pentru mine?

Cum sa fiu mandra de mine cand inca-mi petrec fiecare vineri seara in bar? Dar, ca sa inteleaga si cei ce ma judeca mai mult decat o fac eu, e cam singura treaba care ma mai detaseaza de la toata starea asta de … nimic (nici nu stiu cum s-o numesc). Acolo sunt oameni, acolo e bere, acolo e muzica, acolo e dans, e voie buna si pana dimineata toata lumea se distreaza. In principiu, ca mai sunt si exceptii.

Si ar mai fi multe de spus… si mai grav e ca nu sunt eu o exceptie de la regula asta. Sunt inconjurata in proportie de 90% de doua tipuri de oameni: cei care inca nu au un job si se chinuie ca mine si cei care au un job prost platit si muncesc ca sclavii mai mult de 8 ore zi de zi. Si da, probabil ca societatea e de vina, pentru eterna problema cu experienta si cu “vrem de toate, de platim cu nimic”, dar eu nu ma iau de societate, eu tot de mine nu sunt mandra. De ce? Ca la 23 de ani fac cu brio parte din cei 90%, in loc sa fi reusit ceva in viata asta si sa ma numar printre norocosii 10% care fac ceea ce le place si mai fac si-un ban din asta.

Deci.. 23. Fara job,  fara persoane care sa fie langa mine de-o viata (exceptand familia), fara sa pot oferi macar 10% din cat mi-as dori sa ofer, fara vise, fara planuri, fara directie, fara chef, fara sens. Doar cu un pic de speranta ca poate se intampla ceva frumos, care va reusi sa ma surprinda si sa ma scoata din starea asta. Maine, vineri, saptamana viitoare, luna viitoare, candva, curand.

Dar sa nu ne deprimam, e ziua mea, nu? Oricum ne petrecem la maxim ca-n fiecare an, mai ridicam moralu’! La multi ani mie, la multi ani voua, sper sa reusiti la fiecare aniversare sa fiti mandrii de voi!

 
2 Comments

Posted by on July 8, 2014 in Uncategorized

 

Si… ( pentru ca ai nevoie, pentru ca am nevoie)

            Si vine momentul acela.. momentu’ ala cand tot ce ar trebui sa fie se coboara asupra ta si parca te loveste cu 20 ciocane deodata in moalele capului si urla, urla pana la ultima suflare: ASA!!!!

            Si tu, ca om, ce faci? Ai doua variante: ori te arunci ca orbu’ in ceea ce fiecare farama din univers iti spune ca-I bine (adica, pe romaneste, iti asculti inima)… ori stai, stai si analizezi si cauti argumente si contra-argumente si te lupti tu cu tine nopti in sir. Si pe cand crezi c-ai gasit solutia ce faci? Inchizi ochii si mai analizezi inca o data. Si la toate argumentele le gasesti alte contra-argumente. Si dezbati asa tu cu tine luni in sir..

            Si unde ajungi? Ajungi sa te trezesti debusolat. Fara scoala, fara job, fara nimeni special langa tine, fara o alternative, fara o salvare, fara macar un vis. Cum adica fara vis? Pai asa simplu. C-ai avut destule nopti la dispozitie sa-ti omori toate visele si tot ceea in ce credeai vreodata sa ti se para inutil. Neinsemnat. Sa nu merite sa lupti pentru el. Sa nu te duca atat de sus pe cat viseaza toti apropiatii tai ca o sa ajungi tu de cand esti mic. Si de-aici pleaca dezamagirea. Si neincrederea in fortele proprii. Nu mai crezi in tine, nu mai crezi in el, in ea, in nimeni. Nu mai exista un “it” de cucerit, cum ar zice englezii. Nu mai exista nimic. Exista doar un gol mareeeee, mareeee.

            Si crezi ca nu te afecteaza si pe alte planuri? Te afecteaza asa de mult incat ti-e tie frica sa recunosti. Il vezi pe tipul ala care stii ca tine la tine de luni de zile si-ti vrea doar binele si a fost langa tine de ceva vreme, in toate fazele tale.. si stii ca va fi acolo si-n continuare? Si cand te gandesti ca nu va mai fi acolo ce simti? Simti ca te doare, fraiero. Simti ca e bine cand e cu el, da-l iei “for granted”. Si de ce nu faci ceva mai mult cand stii ca poti? Uite de-aia, ca ai dezamagit tot ce s-a putut dezamagi pe lumea asta intr-un an de zile si ti-e teama ca-l vei dezamagi si pe el. Si atunci mai bine stai departe si-l lasi sa fie fericit.

            Si… pe aia 4-5 oameni care au fost langa tine de cand ai inceput tu sa lupti pentru viata ta si te-au sustinut cat au putut ei si au crezut in tine mai mult decat ai crezut tu? II vezi? Pai si daca-I vezi si stii ca-I iubesti, de ce nu ii mai cauti? Sau de ce vorbesti urat cu ei? Uite de-aia, ca n-ai ajuns unde ai vrut, adica n-ai ajuns nici macar la jumatatea piedestalului pe care ei te-au pus in urma cu multi ani. I-ai dezamagit pe ei mai tare decat te-ai dezamagit pe tine si atunci ti-ai creat rapid o cochilie mica in care te ascunzi si de cate ori deschizi gura, scoti numai otrava. Un fel de sistem de auto-aparare. O fi depresie, o fi frustrare?

            Si.. pe tine te vezi? Te vezi unde-ai ajuns? Sa pierzi zile intregi in fata televizorului, sa te indepartezi de oameni, sa respingi orice idee de bine pentru tine. Sa nu mai vrei sa risti, sa nu mai vrei sa incerci, sa acumulezi totul ca pe o povara. Sa-ti fie efectiv frica sa iesi din “comfort zone”-ul tau, sa te izolezi acolo si sa-ti refuzi singura orice sansa, orice vis? Sa stai noptile si sa plangi la gandul ca o sa-ti traiesti viata ca un robot, cu un program de 8 ore, inca 3 de somn si altele de televizor apoi? PENTRU TOTDEAUNA. Si stii ca nu asta ai vrut pentru tine. Ca erai mica, aveai si tu vreo 15-16 ani si simteai ca poti cuceri lumea. Simteai ca tu o sa faci o diferenta. Ca o sa fii altfel. Pai si ce s-a ales de toate idealurile tale? In ce cimitir le-ai ingropat si de ce? Cum ai ajuns aici? Nu te mai recunosti nici tu, asa-i? Poate te distruge tara, poate te distruge sistemul, poate te distrug cei din jurul tau. Dar in primul rand, te distrugi tu. Singura. Stai acolo-n intuneric si dezbati singura chestiile atat de mult incat nimic nu pare bine. Si cand nu mai ai niciun vis, nu ai pentru ce sa lupti. Si daca nu ai pentru ce sa lupti, ti-ai pierdut orice, absolut orice sansa in viata.

            Si ce-I de facut, fetito? Pai trebuie sa risti, trebuie sa lupti, sa-ti cauti un vis, sa-ti prevezi un viitor si sa incerci sa ajungi acolo. Sa-l accepti pe omul ala care stii ca te iubeste si ca-l iubesti, da esti prea proasta sa recunosti. Accepta-l, poate o sa fie bine. Si daca n-o sa fie, macar ai incercat. Lasa-I pe toti apropiatii tai sa fie din nou “aproape”. Nu-I indeparta. Pana la varsta asta ai ajuns datorita lor, te-au sprijinit indiferent de greselile pe care le-ai facut, te-au ajutat, te-au sustinut, au luptat alaturi de tine si te-au adus de fiecare data pe calea cea buna. A, n-a iesit bine la final? Pai nu-I finalu’, tampito.

            Mai e cale lunga pana la final. Nu-ti mai refuza fericirea, nu mai sta cuminte in locul tau, acolo unde ai ramas asezata. Du-te, exploreaza, incearca. Fa sa fie bine pentru tine, pentru ei, pentru oricine. Ca poti, nu e sfarsitul lumii, nu esti prima si nici ultima in situatia asta.

            Si … stii ceva? Pune-ti ordine in viata. Ai rezolvat etapa asta? Foarte bine, acum ce-ti trece prin cap? Primul gand, primul impuls. Ti-ai raspuns la intrebarea asta si nu stii ce sa faci mai departe? Arunca-te in gol. Intinde mainile, inchide ochii si arunca-te. In golul ala poate-ti gasesti fericireasi implinirea. Poate dup-aia n-o sa-ti mai fie rusine sa te uiti in oglinda. Nu iese din prima? Ia-ti timp, urca inapoi, gandeste-te la altceva si risca din nou. E tot ce poti sa faci.

            Eu te pup si iti doresc succes! O sa fie bine!

            

 
Leave a comment

Posted by on November 13, 2013 in Uncategorized

 

Route68@ Gurasada Park- cam asa :D

Vara asta am mai bifat doua experiente in materie de festivaluri, una noua pentru toata lumea: Electric Castle Festival, despre care trebuie neaparat sa spun ca a fost “the best ever” si una noua pentru mine: Route68@ GurasadaPark.

Pentru ca EC a avut aproximativ 32000 bilete vandute, nu mai e nevoie sa spun cum a fost, insa despre Route68 ar trebui povestit putin.

Aflat la vreo 90 km de Alba Iulia, satul Gurasada pare initial in mijlocul “nicaieriului”. O gara modesta, un nene care nu iti poate da bilet decat pana in Simeria, pe hartie, scrise de mana, asa stil vechi.. un drum de vreo 10 minute pe marginea caii ferate si inca vreo 10 pe marginea soselei, urmate apoi de inca vreo 20 de minute prin camp. Ne-am ghidat mai mult dupa muzica (din punctul din care am reusit s-o auzim) si dupa indicatiile locuitorilor. A trebuit sa trecem o punte nu mai lata de 2 picioare puse unul langa altul, avand ca ajutor de echilibru un cablu gros de care sa te tii cu mana, am gasit gauri in gard de sarma ghimpata, am traversat un teren abandonat, presupun eu, datorita inaltimii ierburilor si intr-un final am ajuns la Gurasada Park. Dar nu pe partea care trebuia, deci nu la intrare.

Dupa ce ne-am vazut cu bratarile colorate pe mana, am avut timp sa studiem si zona. Eu, personal, m-am indragostit la prima vedere de GP. Racoare, padure, iarba multa, oameni ok, atmosfera superba. Cred ca primele mele cuvinte au fost: “Vreau sa venim candva cu cortul aici mai multe zile!”. Si, dupa cum orice om umblat pe la festivaluri stie, urmatorul pas dupa ce te vezi cu bratara pe mana e sa cauti primul bar sa-ti cumperi o bere rece, sa te pui jos intr-un loc confortabil si sa-ti aprinzi o tigara. Cam asta am facut si noi. Cam asta facea toata lumea prezenta acolo.

Cand am ajuns noi, concertele incepusera deja. Pe scena se aflau Castor 604, de care eu nu auzisem pana atunci, insa care aveau destui fani in fata scenei. Ce mi-a placut a fost ca zona din fata scenei era cimentata, iar in rest totul era verde, nici un alt strop de ciment in tot parcul (exceptand aleea de la intrare, pe care nu o luam in considerare). Pe scena au urcat apoi baietii de la El Negro, insotiti de o domnisoara a carei voce a picat ca unsa pe piesele acestora. De pe scena s-au auzit cele mai indragite piese El Negro, precum si piese apartinand veteranilor muzicii reggae.

A urmat apoi concertul E.M.I.L , alaturi de care fanii au avut ocazia sa interpreteze piese cunoscute direct pe scena, lucru pe care eu una nu l-am mai vazut la festivaluri si care chiar mi-a placut mult. Nu am mai ascultat de multa vreme piese E.M.I.L, insa inca am putut fredona alaturi de ei piese precum Supradoza de vise sau Da, vrei.

Odata cu lasarea noptii, baietii de la Vama au urcat pe scena si ne-au facut sa simtim pentru cateva minute ca suntem la mare, prin piese vechi precum Undeva in Vama sau mai noi, cum e Copilul care alearga catre mare. Bineinteles, nu a lipsit 18 ani, piesa pe care toata lumea a fredonat-o, indiferent ca aveau 18, mai mult sau mai putin. Indragostitii s-au putut bucura de piese precum Fata in boxeri si tricoul alb, Epilog, Epidemie de iubire, Sex etc, iar cei suparati pe iubire au cantat versurile pieselor Postiubire si mult-promovata Perfect fara tine. Desi sunt mare fana Vama, nu ma pot abtine sa nu spun ca la un moment dat, Tudor a lasat impresia ca ar face playback. Din moment ce nu stiu sigur, nu afirm nimic, spun doar ce s-a vazut/auzit din public. Sa nu-mi sara toate fetele-n cap acum.

Ce a urmat, nu poate fi descris in cuvinte. Patratul de ciment din fata scenei pur si simplu a prins viata odata cu toti oamenii care se aflau pe el si care dansau pe ritmuri electrizante. De ce? Pentru ca Bean, Michi si Dobrica se aflau deja pe scena. Nu e un secret pentru nimeni faptul ca eu consider ca la ora actuala, Suie Paparude fac cel mai bun show pe scena in Romania. Piese precum “Nu te mai saturi de noi”, “Cu zambetul pe buze”, “E suflet in aparat”, “Moartea boxelor”, “Soundcheck” si multe altele nu ne-au lasat sa stam jos nici macar un minut. Delir, magie, Suie. Ca de fiecare data. Baietii au  avut parte de 4 sau 5 bis-uri, ceea ce spune tot despre evolutia  lor. Ei n-ar mai fi vrut sa plece, noi nu i-am mai fi lasat sa coboare de pe scena.

Party-ul a continuat pana in zori, in jur de 5 dimineata din cate-mi amintesc, atmosfera fiind intretinuta de DJ-I, care au facut si ei o treaba foarte buna. Fiecare, dupa posibilitati, s-a retras apoi la corturi sau in padure pentru cateva ore de somn.

V-am povestit cum a fost la Gurasada din punct de vedere al concertelor. Insa ideea mea e ca festivalul are potential. Acum cred ca au fost in jur de 1000 de persoane, nu ma pricep deloc la estimari de genu’, insa atmosfera a fost superba. Nu a fost nevoie de trupe aduse din strainatate ca sa ne simtim bine, nu a fost nevoie de zeci de mii de oameni acolo sau de 100 tarabe cu mancare si bautura. Oameni putini, da’ faini, cu chef de distractie, concerte reusite, vreme buna, preturi ok (de la 3,5 Ciuc la draft), peisaj foarte frumos. A fost prima data cand am mers la Route68, dar cu siguranta nu ultima. E un festival pe care l-am trecut la lista de “favorites” si astept sa vina anul urmator sa merg din nou. Singurul meu regret e ca nu am mers toate zilele. Da’ se va remedia in viitor.

Felicitari organizatorilor si le doresc “sa creasca” festivalul acesta cat mai mult, ca se poate!

 
Leave a comment

Posted by on August 6, 2013 in Uncategorized

 

Tags: , , , , , ,

Femei, femei..

Dragi barbati, parerile voastre despre femei sunt impartite. Unii ne vedeti ca niste minuni ale acestei lumi, unii ne vedeti ca simple jucarii, pe cand altii ne vedeti stresante, complicate, uneori nebune. Ca femeie, sunt constienta ca nu luam cele mai bune decizii mereu. Si daca le luam, ajungem la ele pe drumul cel mai lung. Oricat de practica ar fi o femeie, ea tot ajunge pe calea cea mai lunga si mai complicata la rezultat. Mai ales femeile inteligente, care cauta un rezultat de durata, nu doar unul temporar.

Nu stim sa gandim simplu cand vine vorba de voi si de problemele voastre. Stim sa fim tolerante, insa cu fiecare actiune sau vorba de-a voastra, inauntrul nostru se aduna tot cate putin din acel “ceva”, care mai devreme sau mai tarziu, va exploda. Si nici un barbat intreg la minte nu m-ar putea contrazice atunci cand spun ca e foarte grav si deloc de preferat sa fii prin preajma cand unei femei I se umple paharul si incepe sa spuna tot ce are pe suflet.

Suntem niste regine ale dramelor. Ne place sa adaugam un plus de sentiment in tot ceea ce scoatem pe gura. Chiar daca acel sentiment e iubire, gelozie, ura sau indiferenta. In general, apare si cate o repriza de lacrimi atunci cand vine vorba de tristete, desi probabil nu sunt necesare.

Fiecare femeie, oricat neaga, viseaza o iubire ca-n filme, ca-n povesti, ca-n cartile de dragoste. Si daca vrea si un pic de sare si piper, viseaza probabil la un bad-boy care sa o iubeasca doar pe ea, sa o puna sa treaca prin zeci de incercari si nopti nedormite de grija lui, dar TOATE, absolute TOATE viseaza la acel happy end.

Ne place sa fim inabordabile chiar si atunci cand suntem interesate de voi. Si asta e o adevarata tampenie, pentru ca atunci cand vrei ceva si ti se ofera, accepti. Dar asta e doar idee inoculate de societate si de conceptiile ei de secole. Nu e vina noastra personala. Un “Da” spus prea usor ne condamna automat la statutul de “usuratice”. Un “Nu” spus distant va poate face pe voi mai interesati. Uneori acel “Nu” e din simplul instinct de protectie. Insa nu uitati ca uneori un “Nu” e un “Nu”, poate chiar nu suntem interesate si insistente viitoare sunt degeaba sau chiar inrautatesc situatia.

Da,ne place sa fim iubite, ne place sa primim cadouri, ne place sa va aratati iubirea si interesul prin fel si fel de dovezi mai mici sau mai mari de afectiune. Nu suntem rau intentionate (bineinteles, exista si exceptii), uneori suntem nesigure pe noi, uneori suntem nesigure pe voi, uneori vrem pur si simplu sa fiti aproape, uneori simtim pur si simplu nevoia sa ne descarcam. Si chiar daca pe moment facem ca trenu’ daca nu intelegeti ceea ce spunem sau ceea ce simtim noi, lasati-ne timp de gandire, o sa intoarcem problema pe atatea parti pana o sa gasim raspunsul corect. Pentru ca asta facem noi, intoarcem orice lucru simplu pe toate partile. Si uneori dam gres, uneori distrugem relatii, prietenii, oameni, dar in cele mai multe cazuri, daca suntem lasate sa ne gandim destul, sa ne distantam destul de subiect, emotional vorbind, ajungem sa privim obiectiv. Repet, asta in cazul femeilor cu ceva in cap.

Suntem in general niste increzute care sunt de parere ca pot rezolva orice mai bine decat voi (da, fetelor, stiu, nu o sa recunoasteti), credem mereu ca noi avem dreptate si in majoritatea cazurilor, cred ca avem un orgoliu mai mare decat al vostru, la care nu am renunta puse in fata faptului, chiar daca am fi constiente ca poate nu avem dreptate. Dar, repet, avem nevoie de putin timp si putina rabdare pana sa devenim obiective in ceea ce priveste atitudinea noastra. Si asta poate fi epuizant pentru voi. Privind in jurul meu sau chiar privindu-ma pe mine, am observat ca o femeie se calmeaza cel mai repede cand e lasata in pace o perioada. Asta ar fi si mai simplu pentru voi. Nu sa ne ignorati, nu sa ne dati dreptate, sa gasiti o cale de mijloc.

Noi suntem dificile. Si cred ca asta se datoreaza faptului ca traim 35% in trecut, 55 % in viitor si abia vreo 10 % in prezent. (Da, fetelor, contraziceti-ma din nou). Oricat de mult am iubi momentul, ceva din noi, din subconstientul nostru vede si ce s-a intamplat cu un pas inainte si ce se va intampla cu doi in fata. Sau ce presupunem ca se va intampla. De-aia suntem noi asa de greu de inteles…

[to be continued]

 
2 Comments

Posted by on February 20, 2013 in Uncategorized

 

Despre prietenie-direct si fara metafore

            Prieteni? Prietenii nu se cer, prietenii nu se cumpara, nu se obtin, nici macar nu as zice ca se castiga. Prietenii pur si simplu SE FAC. Nu te uiti la cineva si te hotarasti subit “Vreau sa fiu prieten cu X de acolo, ma duc sa ma imprietenesc cu el.”. Nu, prieteniile adevarate apar atunci cand te astepti mai putin. De-a lungul anilor ai poate sute,mii de cunostinte si de foarte putini dintre ei poti spune ca iti sunt prieteni. Si daca te-ar intreba cineva “De cat timp sunteti prieteni?” nu ai putea sa spui o data clara, probabil ai raspunde “De cand ne stim.”, pentru ca nu exista un moment anume in care se leaga o prietenie. Pas cu pas, ajungi sa cunosti omul de langa tine tot mai bine si incepe sa-ti placa ceea ce vezi. Trec zilele, lunile si incepeti sa strangeti momente impreuna. Trec anii, deja aveti amintiri. Deja aveti secrete. Deja aveti planuri si proiecte de viitor impreuna. Si nu toate merg bine, mai apar probleme, mai sunt certuri, mai sunt perioade in care nici macar nu va intalniti. Da’ stiti fiecare in sinea voastra ca oricum, de fapt, nu s-a schimbat nimic. Stiti fiecare ca daca aveti nevoie de ajutor, va puteti baza pe X , chiar daca nu va vorbiti.

            Deja cand ajungi la varsta de 20 ani, ti-ai cam delimitat prietenii de amici si cunostinte. Pe parcurs o sa mai pierzi din ei, esti la inceput de drum, viata te va purta cine stie pe unde, la fel si pe ei. O sa apara oameni noi, relatii, probabil si o familie. Asa se intampla mereu, nu are rost sa te minti ca nu e asa. Cum o sa imbatranesti, o sa-ti pese tot mai putin de treaba asta cu prietenii. O sa existe colegi de lucru, baietii cu care iesi la bere si familia. O sa ai copii, o cariera, multe probleme pe cap, deci total alte prioritati. Insa asta nu inseamna ca trebuie sa-I dai uitarii. Pui mana pe telefon si suni, ii intrebi ce fac, cum o duc. Cinci minute cat sa te asiguri ca sunt bine, macar.  Lucrurile marunte conteaza, conteaza atat de mult.

            Daca s-a intamplat candva pe parcursul vietii tale sa simti ca omul acela iti va fi alaturi pana imbatranesti, crede-ma, nu te-ai inselat. Insa nu trebuie sa astepti si sa ceri, trebuie sa si oferi la randul tau.

            Imi place sa cred ca am cativa prieteni adevarati. Si prin adevarati, nu ma refer la faptul ca nu ne certam, ca nu ne barfim sau ca nu ne mintim intre noi uneori. Ca astea se intampla, ca suntem oameni. Toata treaba aia cu nu iti minti niciodata cel mai bun prieten e o chestie idealista, utopica, nu exista de fapt. Cred ca sunt doar doua chestii care ar putea distruge o prietenie: tradarea si reprosul. Niciodata nu reprosezi unui prieten ceva ce ai facut pentru el, pentru ca TU ai vrut sa faci. Stai linistit, se va revansa mai devreme sau mai tarziu, viata-I lunga.

            Cred cu tarie ca peste ani, voi putea sa imi sun prietenii de acum sa iesim impreuna cu copilasii si sotii/sotiile la un gratar si sa ne amintim de toate prostiile din copilarie si adolescenta. Si sa radem, sa radem mult de tot ceea ce suntem acum.

            Greseste-le prietenilor, e normal, tocmai asta intareste o prietenie. Insa ai grija cat si cum o faci, sa nu-I ranesti. Asigura-te ca nu ai gresit atat de mult incat sa-ti fie rusine sa mai dai ochii cu ei. Nu cere nimic de la viata si de la oameni, lucrurile se vor intampla cand e vremea lor.  Dar ofera. Daca toti oamenii ar stii sa ofere, atunci fiecare ar primi fara sa ceara.. Fii om cu cei care sunt oameni cu tine si o sa ai doar de castigat.

           

             

 
Leave a comment

Posted by on February 2, 2013 in Uncategorized